Libertatea de a bate cimpii

Astăzi am citit cu emoţie discursul marelui om de stat şi de partid, care a reuşit să descîlcească meandrele nepătrunse ale filosofiei economice mondiale transpusă în concret pentru neputinţa limbajului nostru.

Doamne şi cînd te gîndeşti că am plecat din rai tocmai pentru deveni noi înşine creatori şi ioti ce-am ajuns. Mare lucru şi libertatea asta. Să stai la tembelizor cu ochii cît cepele crescuţi sub radiaţiile binevoitoare ale tubului catodic încălzit de inepţiile unui mare "dom Profesor" fîsîite sub egida Institutului National de Cercetari Economice al Academiei Romane si a Rectoratului Academiei de Studii Economice. Oare ce ar trebuie să fac? Să sparg teveul...... să iau un topor şi să fug cu el pe stradă in căutarea imbecililor........ să mă vopsesc în verde şi cu o pancardă atîrnîndă de gît să behai "Hare Krishna Hare Krishna" şi să bat la un ţambal......

Anul trecut am fost în Deltă la Sulina. În pensiune aveau fotografii cu Sulina în urmă cu 50 de ani. In prima seară m-am uitat admirativ şi filosofam în gînd la inocenţa sărăciei adusă la rang de fotografie artistică în oraşul de la capătul universului. A doua zi am ieşit din casă hotărît să văd oraşul azi. Am ajuns pe dig şi privind la frumuseţea de oraş renăscut din apele învolburate ale Dunării mi-am dat seama de neţărmuritul grotesc al deciziei de a-mi petrece concediu acolo. Dar parca ştii ce te poate aştepta în minunata noastră deltă? Cu abnegaţie şi amintirea de pionier al patriei am visat le clipa reîntîlnirii cu Delta, aşa cum am lăsat-o în clasa a 6 cînd am fost cu părinţii la Macin. Am gîndit că veni vremea să vadă această minunăţie a naturii şi fiica mea Doamne ce imbecil am fost ! Fiicămea uitîndu-se în jur în prima zi m-a întrebat cînd plecăm. Eu am început să-i povestesc despre bijuteriile naturii, despre pelicani, egrete, somn, crap şi ştiucă. I-am arătat stuful şi nuferii. Am povestit de spre locul unde s-a filmat "Toate pînzele sus" şi despre cum se prinde peştele. După ce am epuizat tot ce puteam inventa a venit neînduratoarea întrebare "da cînd plecăm". Plictisit, dezamăgit, îndurerat m-am îmbarcat pe rapidă şi cu visele pioniereşti spulberate de cruda realitate a unei sărăcii aduse la rang de minuăţie a naturii sfîrtecată de iluziile unor ecologişti care se plimbau cu super bărci, mai ceva ca motocicliştii în zgomotul motoarelor ambalate la întîlnirile tovărăşeşti, m-am retras în Alpii austrieci super tehnologizaţi şi la umbra unui pin negru pe la 1000 si ceva de metri am început sa navighez pe internetul wireles ascultînd plăcutul cîntec al unor păsări care, spuneau localnicii, sunt ocrotite.

Şi domnul acesta, care cheltuie la cumparaturi, pe timp de criză, pentru produse super ecologice din Franţa şi state bani cît să ajungă unui sat întreg din Vaslui o săptămînă, vine cu soluţii de turnesol să-şi arate muşchii neuronali în dulcele grai socialist de muncă forţată pentru "renaşterea ţării". Auzi nene.... să concesioneze Delta.....pentru 300.000.000 de euro. Şi ca totul să fie super fain am citi şi "cugetările" cititorilor: (fără comentarii din titlurile comentariilor) Zold Janos din Canada "Nu ne vindem Tara!"//Arogantu' din Pedelicii de Strinsura Re: Nu ne vindem Tara! - Da-o dracu', Jancsi ! Tot aici ai ramas ? //inca de vreo 8 ori celaşi titlu şi în final://Socrate din Bucuresti Foarte corect, o facem cadou, pe bucati * Re: Nu ne vindem Tara!

Ca totul sa fie complet mi-am aruncat privirea în jos pe pagină, la titluri, sperînd la ştiri şi m-a cuprins tremuriciul: Zero probe la Mall Plaza Efectul Preda in Statutul politistului Lovituri doar pe hartie Premierul Boc il contrazice pe deputatul Boc Bani pentru Bechtel Credit pentru sefi Basescu voteaza Cristian Preda Vanghelie "ca scroafa in pom" Concediez Politie. Angajez Clan şi ca totul să fie perfect Premierul a confirmat ieri ca Guvernul lucreaza la o strategie care sa permita Romaniei sa adopte moneda europeana mai devreme de 2014.

Fraţilor ...... aşa libertate nu găsiţi nici în cele mai adînci tenebre ale iadului. Macar acolo ştii că mai mult de atît nu mai poţi păţi cu certitudine. Oare chiar eu sunt anormal şi nu înţeleg nimic ? Oare pentru noi aştia anormalii care nu înţelegem nimic nu face nimeni nimic ?

Apropo, am şi eu un rinichi de vînzare la un preţ bun cine vrea. Ce mai contează acum, tot aia e! Mîine vine banca sa mă întrebe unde ţin teveul si frigiderul din taiwan pe care l-am luat cu credit în franci elvetieni de la o banca germana de pe Independenţei, renunţînd la ciocolata austriacă pentru ficamea şi reciclînd detergentul franţuzesc vîndut de arabul din colţ luat la bax de la hipermarketul americanilor.

PS: Auzi, da Voiculescu asta cum a ajuns de i se spune "dom' Profesor" ?

No comment

Cine stie cistiga?

Scuze pentru absenta...... Am primit o caruta de reclamatii.

Cu mindrie patriotica insa, raportez ca am reusit impreuna cu prietenii, sa realizez in acest timp teancurile de documente care se vad in fotografie si le-am expediat. Pentru a spala pacatele absentei initiez un concurs fulger.......

Cine stie ce este in fotografie (pentru ce sunt folosite) primeste o sticla de whiski pentru a avea alaturi un prieten adevarat care sa comenteze viitoarele articole de pe blog. Indicatii: sunt documente care incep cu pg.1 si se termina cu pg.8578. Astept raspunsurile la comentarii. Sticla este autentica.

PS: prietenii care stiu sa nu incerce ca vad numai dopul! Recomandari pentru ceilalti "prieteni": nu va grabiti cu raspunsul.

Vineri 13

Ce zi minunată, plină de însemnătate funcţie pe ce nivel al scării ierarhice stai şi bei cafeaua. Muritor de rînd ce sunt, mă rog zeilor să mă ocolească azi şi încerc din toate puterile să îi ocolesc. Trezit greu, mîncat repede, împiedicat pe scări, înjurat la ieşirea din parcare, dat palmă peste cap, uitat copilul să îl duc la şcoala, întors la injurătura din parcare, înghesuit pe o stradă unde în mod normal nu încape nici pieton, lăsat copilul la scoală şi plecat în tromba la serviciu. Pe drum văd unul mai ginionist ca mine reparînd o roată şi prind curaj. Si a, început o nouă zi la scîrbiciu unde încep să mă milogesc după nişte cafea că poate poate mă trezesc. Aflu cu surprindere că nu sunt singurul somnoros, unii din forurile superioare plîngîndu-se din ce în ce mai des că nu mai pot să doarmă noaptea. Păi dacă dorm ziua la serviciu şi sărmana instituţie a devenit sală de naşteri pentru monştrii raţiunii.

Un stupar (denumit în româneşte apicultor - pentru ştie el cine) doreşte şi el o autorizare a stupinei care, din spusele lui, se află lîngă o scoală dintr-un sat "cîţiva stupi undeva în fundul curţii". Nu domnule, nu se poate să primeşti aşa autorizarea. Stupina matale se află lîngă şcoală şi noi trebuie să vedem dacă există pericolul să fie afectaţi copii. Trebi să venim şi să videm noi ce e acolo. Dumneata trebuie să faci un gard aşa înalt şi plin adică nu din plasă ca albinele să nu se ducă în curtea şcolii. Eu am adaugat ca este impetuos necesar să se pună şi nişte semne de circulaţie pentru albine alaturi de nişte jgheaburi pentru a atenua zgomotul la aterizare.

Sa nu credeti ca e vreun banc de prost gust. Aceasta e realitatea celui care doreşte să facă ceva în ţara asta şi se izbeşte de-i sună apa în cap de zidurile ridicate de neuronii somnoroşi ai unora. Oare nu-i trezeşte nimeni să le spună că azi e vineri 13.

Adevărăciune !

Criminală emisiune la irealitatea.

Personaje: doi moderatori, un şef de la ANSVSA (ăia cu legea de transformă ţăranii şi vacile lor în laboratoare cu vid), fostă valoare inestimabilă din fruntea Ministerului Agriculturii, nene cu ştaif de la un Patronat despre mîncare, unu care nu mai ştiu cine era şi o gaşcă de ţărani autentici cu niţoase, cuşme şi vorbă dulce ardelenească.
Tabloul: mioritic pe albatru de fundal pictat cu albul de la lîna ciobanilor, pardon niţoaselor.
Repotajul: ei, moldovan, ungurean si vrincean cu un cap de mioriţă în mâna legat de o talangă urlîndu-şi neputinţa la poarta craiului ... adic la Bucureşti la ANSV.
În studio: comentarii aprinse: că nu vreţi igienă / că ne împovăraţi cu taxe / că la voi în faţă îs gunoaie / că normele europene / că influenţe de la marii procesatori / că nu se mai gustă brînza / că noi cu ce mai trăim....... chiar devenea din ce în ce mai interesant, mai ales că mioriticii noştri nu mai aveau grija să-şi împarte stîna ci să lupte cu balaurul de la stat. Eu las totul deoparte şi dau teveul mai tare că mult îmi place vorba ardelenească şi era un nene tare dulce şi aşezat aşa cum îi stă bine unui ardelean. Vorbă înceată şi cu tîlc.

Cînd era mai animată toată chestiunea hop unul dintre reporteri (reproduc aproximativ) : "Va rugam să ne scuzaţi dar trebuie să întrerupem emisiunea cu o ştire de ultimă ora care în cîteva minute va fi comentată aici în studio". Mi-a îngheţat inima zicîndu-mi "na că so mai întîmplat ceva" Comentatoare continuă:"Elena Basecu a dat un interviu în exclusivitate pentru ziarul Cotidianul în care spune "Să-şi vadă domnul Hrebenciuc de familia lui şi să ne lase în pace. Regret că nu l-am ascultat pe tata de la început în ceea ce priveşte relaţia cu Andrei care are caracter de fată”. Emisiunea se întrerupe brusc şi apar reclame. Eu rămîn ca boul în faţa teveului cu gura căscată fără să reacţionez în vreun fel. După cîteva minute studioul gol, nici urmă de mioritici, cu vreo cîţiva neni care iau la întors pe toate feţele chestiunea cu Elena.

Băi nea Homer, da matele cu poemul ăla cu Troia, Paris şi Elena eşti depăşit cu totul. Ce chestie auzi? Juma de ţară se dă de ceasul morţii că nu mai pot să vândă trei kile de lapte şi doi bulgări de brînză din care tre să plătească şi autobuzul pînă acasă şi aştia în pro_fundul stil românesc rup mâţa în două (pentru cine a uitat - peste 56% din populaţia României este în mediul rural).

Bravo naţiune şi mai vreţi să vă credem pe cuvîntul vostru de pionieri. Mă duc la culcare că nu mai e scăpare.

Brânză bună în burduf di plastic vidat

În peisajul colorat de părerile fiecăruia despre mîncare şi igiena există o singură certitudine care se termina de cele mai multe ori la urgenţe cu o perfuzie pe care o cari după tine între pat şi tronul de la WC. Te gîndeşti ce moarte stupidă trebuie să fi avut unii prin evu mediu cînd se înecau în proprile lor rezultate digestive. Ce bine mă simt cînd mă gîndesc că suntem în 2009 şi unii se joacă cu roboţi pe Marte iar la noi în ţară agricultorii îşi desfăşoară activităţile tot în evul mediu.

Acum am intrat în U.E. Norme, reguli, decizii şi alte scripte care încearcă să ne facă civilizaţi. Să ne punem apa în casă, să facem curat unde punem laptele, să folosim săpunul şi detergentul în mod frecvent, să avem grija ca animalele să fie sănătoase şi multe altele. Alaturi de acestea mai trebuie să avem o forma de organizare prin care statul să poată lua impozite, să ambalăm produsul şi să ne semnăm pe el pentru a ne face mai cunoscuţi pe piaţa brandurilor. Parcă văd luminiţa de la capatul evului mediu, sperînd că deficitul bugetar al României împrăştiat prin casele ţăranilor în formă de frigider sau teveu de import va împinge veşnicia din satele noastre către o lume măcar cu WC în casă.

Ei da.... ce vis frumos. M-am trezit o dată cu ştirea scandalului făcut de nişte oieri în faţa Autorităţii care reglementează tocmai ce şi cum cu mâncarea noastră. Asta e..... de ce să schimbăm veşnicia? Mai bine rămânem în evu mediu. Mîncăm natural atît brănza căt şi bacteriile .... doar îs naturale nu. Ei da la această minunată panaramă se mai adaugă cîteva culori ca să înveselească tabloul. Iluminaţii din deseveuri, adica tocmai de acolo de unde pleacă mîna lungă a legii. Dacă au ei o lege de ce să nu profite şi să facă o listă cu condiţii de aplicare şi pe care să o condimenteze cu inspiraţia de inspector zelos. Şi ca totul să fie condimentat cu o chestie de românism autentic se poate spune că unii brânzari cu etichete scrise în limbi moderne au văzut că recesiunea le muşcă din vînzări şi au pus umărul la implementarea legislaţiei zisă europeană.

Nu ştiu în care Europa e făcută legislaţia asta da cu cîteva luni în urmă eram in Salsburg (pentru colegii mei mai somnoroşi în Austria) în piaţă şi am cumpărat linistit caşcaval specific din Alpi tăiat cu ghilotina luat de pe un carucior de lemn de la 15 cm depărtare de pămîntul patriei. Măi şi tare bun era. Păcat că nu era scris nimic pe eticheta caşcavalului care de altfel s-a dovedit a fi doar o hirtie luată de vînt.

Cine ştie, poate că totuşi într-o zi un fiu de ţăran autentic românesc care a destabilizat economia cumpărându-şi un laptop cu creditul lui tatsu luat pe adeverinta de la Primărie în baza vînzărilor de brinză, stă şi dirijează din bătătura stânii robotul de pe Marte.

PS: poza aceasta ultimă e pentru inspectori..... e vorba despre un soi de plăcinte cu carne făcute acasă la nenea ală cu roşu şi văndute în piaţă ..... da am uitat voi nu mîncaţi din piaţă, vi se dă de la fabrică, scuze !

România şi libertatea personală

Iar nu am somn. Unii, care se ştiu ei, ar spune că mă bântuie gîndurile necurate. Să fii matale liniştit că am gînduri curate, dar nu de aia nu dorm. Ma uitam la teveu aşa într-o doară înainte să mă culc şi mi-a sărit somnul. Măi da cîtă libertate este în România ! Unul împuşcă în dreapta şi în stînga, altu trece cu BMWul peste politisti, politist care bate ca în hoţii de cai pe unu tinut de alti 4, se merge pe contrasens, se găsesc 60 de pistoale în tren, se fură automate de la armată, purtatorul de cuvint al guvenului cauta explicatii stupide la o politica stupida, ziarişti, politicieni, comentatori, documentarişti comentează acid fiecare imagine căutînd vinovaţi şi cauze, realizînd scenarii şi politici de dezvoltare economică după ştiinţa lor. Ce mi-a trebuit să deschid televizoru? Am aflat în citeva minute suficiente informaţii despre politica, taxe, impozite, venituri, criză, împuşcături şi corupţie încît mă gîndesc că un nenorocit de funcţionar public care ia 5 lei pentru a-ti da o foaie de hirtie si a te invaţa să o completezi chiar pe holurile instituţiei pentru a primi un fel de autorizaţie care nu există nicaieri in europa este o joaca de copil la grupa mică. Ce libertate, ce conştiinţă, ce atitudine ?

Apropo, tu, cel care citeşti aceste rînduri cănd ai luat ultima data o atitudine rebelă la toată această nebunie şi ţi-ai manifestat in doua trei fraze scrise într-un comentariu pe blog, măcar libertatea de a gîndi şi exprima în minunata lume virtuală a internetului? Simţi cum ne apropiem de anarhie ...... Unde crezi că va duce libertatea fără reguli, ura între clasele sociale, politica pînă la oase, sărăcia unora generată de bogăţia altora?

Somn uşor!

În curînd

Am primit o reclamaţie de la un cititor zelos care doreşte să ştie cînd voi publica continuarea la Ghidul început despre funcţionarul model şi cariera acestuia.

Acestui cititor, după o analiză în consiliul de redacţie am dezlegare să-i comunic următoarele:
- dacă este un cititor curios să ştie că raspunsul este "Coming Soon".
- dacă este un erudit să înţeleagă greutăţile determinate de criza de personal care provoacă mici întârzieri.
- dacă este un neliniştit să nu-şi facă probleme căci totul se va termina în curînd şi îşi va rememora întrega epopee.
- dacă este un cercetator lingvistic să verifice la registratură că va găsi manuscrisul.

Toate cele bune şi mulţumim cititorilor pentru efortul depus.

Giulyboom - aceaşi vechitură dar cu un alt nume

Celegii şi cei care mă cunosc mai puţin, întreabă, aşa mai mult de complezenţă "De ce ai şters numele tău şi ai trecut Giulyboom lăsînd fotografia. Crezi că nu te vor recunoaşte sau de ce?" "Nu mai bine erai anonim de tot?"

Ioti că nu, din păcate pentru unii şi pentru ceilalţi. Nu mă ascund în spatele unui joc de cuvinte folosit de mine cîndva în jocul Travian. Aşa mă simt acum gata să explodez în propriul meu anonimat. Nu neapărat din cauze metafizice apărute ca urmare a presiunii ocupaţionale diurne dată de frunzele şi cîinii vegetarieni ce îi am de hranit zilnic. Este aşa o stare în aer ..... pe care îmi este greu să o exprim. Parcă toată lumea urmăreşte pe toată lumea de parcă ar fi ceva de împărţit şi ne este frică că nu mai ajungem. Oricum m-am liniştit că am fost sărit la împărţeală cu toate că eram la coadă. E ceva straniu care se întîmplă în jurul nostru. Timpul curge altfel. Ziua ba e soare şi cald ba e zăpadă cît casa. În starea asta aşa simt, că mai e puţin şi ....... gata. Oricum e o falsă părere să spun că va fi o dată gata. Permanent se va întîmpla ceva deoarece ziariştii trebuie să cîştige şi ei un ban.

Dar în aceste condiţii noi, noi aştia internauţi ..... ce facem. Aşteptăm să explodăm unu cîte unu. Nu-i bai că vine înlocuitor imediat, dar aşa ca chestie. Oricum nu cred în vrăjitoare şi vrăji dar uite că_criza intră încet, încet în oasele noastre şi prevad că acolo rămîne alături de perioada de tranziţie, luminiţa de la capătul tunelului, mineri şi luptă pentru libertate de la obşnouă'încoace.

Şi am aşa o sete să mă duc fără să mă mai uit înapoi. Problema e că nu am unde să ajung. Aşa că îmi potolesc setea de libertate mai navigînd pe net şi citind de prin gîndurile oamenilor.

Bărci, ape tulburi şi înotători sinucigaşi

Zilele acestea, lucrînd de zor la stat, depănam cugetări inteligibile din anumite unghiuri, cu unul sau cu alta dintre încă, colegii mei. Vorba caţavencilor "din puţogândire" dar completate de noi cu "foaie verde măr domenesc.... io lucrez la stat". Logica şi profunzimea filosofică a frazei este de la sine înţeleasă.

Şi cum discutam trebi importante pentru bunul mers al instituţiei auzim de la radio şanţ că la noi în bătătură se împart locurile în bărci. Băgăreţi din fire am vrut şi noi să ocupăm un loc în barca din fruntea plutonului dar cînd să ne apropiem de ea era plina ochi. Cine credeţi? Ei, iluminaţii şi creatorii directivelor care privesc bunul mers al unei instituţii publice. E, dacă-i aşa nu am vrut săi deranjez şi am cautat loc în barca de lîngă. Aceasta era goală pînă să ajung eu la ea dar, cînd să pun piciorul în ea, văz că nu mai erau locuri decît în picioare. Atunci mă uit şi mai văd o barcă. Liniştit îmi spun în gând "lasă nene că e loc şi pentru mine". Ajung lîngă barcă, mă sui aşezîndu-mă liniştit pe băncuţă. Stau şi stau, şi nimic. Nu mai vine nimeni lîngă mine. Am văzut eu cîţiva colegi care gesticulau înspre mine şi strigau ceva, dar nu am înţeles exact. Probabil se gîndeau ca nu am să mă descurc sau vroiau să mă ajute. Oricum nu am înţeles şi aşteptam linistit în barcă, încercînd să mai rezolv una, două raportări care se apropiau de termen. Cînd se termină programul, mă ridic şi dau să plec. Cînd colo ce să vezi minunăţie! Lîngă barca mea scria mare cu semnatura şi stampilă "atenţie se scufundă că nu ştie să înoate".

Eh.... asta e, ghinion zic şi ies din instituţie închizînd biroul. Liniştit mă duc acasă să îmi văd de treburile mele gospodăreşti şi liniştite în timp ce ei săracii încă se mai zbat între viată şi moarte pe apele tulburi unde cîrmacii atotcunoscători în ale sextantului şi azimutului îi îndrumă bărbăteşte. Am rămas totuşi cu o nedumerire : de ce era necesar să ne împărţim pe bărci?

Un amic, cărcotaş de altfel ca şi mine îmi răspunde neaoş : "lasă-l mă că el încă nu ştie că din funcţia de şef la o astfel de instituţie ai doar două tipuri de relaţii, una cu trădătorii şi alta cu duşmanii, doar cine crezi că trage la rame?"

PS: Atenţie, barca din imagine e a Poliţiei ..... pentru colegii neatenţi, aveţi grijă să nu urcaţi.

Ghid practic de cum sa ajungi sef de serviciu la o institutie publica

Daca tot nu am somn cred ca e bine sa nu pierd ocazia să pun pe blog o frumoasa poveste de dragoste între un nene şi scaunul de şef de serviciu la o instituţie publică.

Important este să ajungi în instituţia publica, ca prim pas. Nu încerca să înveţi că o faci degeaba. Mai bine te duci la partid, pui afişe şi dacă ai noroc să iasă la alegeri ai prins colacu, daca nu rămâi cu gaura. O altă variantă este să găseşti o matuşă, unchi, ori ce rudă de gradul 18 care să de bage la director cu un plic. Stai liniştiti ca nu e nici o problemă. Totul e sa vină de la o personaă pe care o cunoaşte şi treaba e rezolvată. Nu trebuie să spui prea multe ca nu araţi că ai emoţii. Urmează un examen, greu, dificil chiar că trebuie sa scrii ceva totuşi ca sa nu zică colegii din sala de examen ca ai dat foaia goală. Dupa care te prezinţi la post şi depui jurământul de funcţionar public. Să citeşti totuşi legea că e interesantă şi prezintă lucruri foarte frumoase, dar dintr-o lume utopică. Dacă nu îi cunoşti pe colegi dinainte, atunci stai ciţiva ani pînă te obişnuieşti. Nu mulţi şi în perioada asta nu uita să treci pe la şefu. Notează în agendă următoarele date: craciun, revelion, paşte, concediu (nu al tau), zi de naştere, ziua soţiei (dă bine), ziua copiilor - de la şeful de serviciu, director adjunct, director executiv şi secretară (daca o uiţi eşti ca şi mort). Pregăteşteţi un buget anual luînd în calcul şi prima, salarul de merit şi al 13-lea salar. Vezi cît poţi cheltui pe cadouri. Dacă joci bine şi repede ai şanse mari pînă să îl dea afara pe directorul mare să avansezi la excepţional. Cu puţin noroc în 3 - 4 ani eşti rezolvat. Ai grijă că dacă nu împarţi cadourile primite intri în vizorul şefilor şi te zboară. Nu critica pe nimeni, nu ridica ochii de pe masă la şedinţă, ascultă-i pe toţi şi dă-le dreptate. Mai trebuie să îţi muşti limba din cînd în cînd dar sacrificiul e cheia succesului. Nu uita să participi la mesele tovărăşeşti. Nu încerca să sari calul în primii doi ani că nu te lasă cei de la organismul naţional de reglementare a funcţionarilor publici (care în treacăt fie spus nu prea au interese legate de ăştia mici ca tine). Dupa ce au trecut anii aştia eşti liber la săpat şeful de serviciu. Dar înainte de asta dute si înscriete pe ascuns în doua partide, aşa pentru siguranţă. Ajută şi pe unu şi pe altu de prin partid, aşa cum am să povestesc altă dată. Inainte de alegeri te duci la partid şi te plingi ce rău e şi ce oprimat eşti, ce magării se fac, ce ilegalităţi. Dacă ai şanse şi iese unul din cele doua partide eşti asigurat 4 ani. Atunci repede, chiar de a doua zi după alegeri te duci la partid şi îl faci praf pe şeful tau şi poţi să te pregăteşti şi pentru director dînd şi în el. Desigur că partidul va avea grijă să pună un membru destoinic în fruntea instituţiei. Atunci te-ai scos. Nu te uita că "fostul"director şi şef de serviciu te-au adus în instituţie. Treburile evoluează şi este necesar să conducă oameni tineri cu viziune şi pînă la urmă trebuie să-ţi recuperezi investiţia ... nu?.

Aceasta e metoda recomandată pentru cei cu IQ ridicat. Pentru restu naşpa... la muncă deoarece aveţi puţine şanse. Ar mai fi o variantă. Pentru cei fară IQ. E mai uşoară dar durează mai mult şi oricum nu contează. Am citit undeva ca timpul nu curge uniform pentru toţi oamenii. Pentru cei care au IQ mai mare curge mult mai repede... sau ceva de genul asta, nu sunt sigur. Am să o pun totuşi pe blog cu toate ca nu sunt convins ca ei vor reusi singuri să citeasca aceste rinduri, dar sa nu-i marginalizez.

Timpt de ani de zile cînd îţi spune şefu ceva te uţi la el inteligent şi clipeşti din cînd în cînd ca semn de înţeles. Dacă te pune să faci o notă de control îi dai telefon înainte şi în timp ce scrii să îl întrebi ce mai trebuie scris. Nu îti face probleme daca ai impresia ca nu este tocmai legal. Oricum nu conteaza, că şefu o să scape şi s-ar putea să te ajute şi pe tine. Dacă atîţia ani ai facut aşa cum a spus şefu şi nu ai paţit nimic nici tu şi nici el atunci ce rost are să îţi pui astfel de probleme. El ştie mai bine să interpreteze o lege şi la cîte legi sunt acum ce mai contează. Cînd te trimite şefu să aduni cîte ceva cu ocazia vreunei sărbători nu uita să pui şi ceva de la tine alături şi să ii aduci aminte ca e de la tine. Va aprecia foarte mult gestul tau. Să ştii că cel mai apreciat lucru este atunci cînd te duci la el şi torni tot ce vorbesc colegii cu care te duci în control. Dacă are vreunul ghinionul să meargă cu tine şi nu prea e de acord cu ce spune şeful tau e norocul tău. Dar cel mai norocos lucru este să te duci cu vreun coleg de-a şefului în control şi ăla să facă vreo remarcă despre şeful tău. Atunci l-ai prins pe Dumnezeu de picioare. În general trebuie să ai răbdare ceva ani pînă şeful tău reuşeşte să se strecoare spre o funcţie mai înaltă. Dacă vine vreun control de la Bucureşti şi vezi că şefu e pe nasoale sari repede şi ia totul asupra ta cu umilintă. Măcar scapă el şi te va ajuta şi pe tine. Dar fi liniştiti că scapă sigur. A făcut-o de atîtea ori înainte. La un moment dat şefu va avea milă de tine şi te va aduce lîngă el. Numai să scape de vreunu din subordonaţi. Dacă ai ajuns acolo, lîngă el ai ocazia să dai tot ce poţi atunci. Tot ce am spus pînă acum va deveni lege. Cu tine alături şefu va prinde curaj că are situaţia sub control şi îşi va canaliza toată energia spre posturile superioare. Atunci se va ivi şi şansa ta. Dar fi atent la mişcările pe care le face şefu. Notează-le să nu le uiţi. Uităte cum organizează o diversiune pentru a distrage atenţia de la o problemă majoră, vezi cum redactează o plîngere către Bucureşti, noteză cum a făcut adresle în numele agenţilor economic şi i-a coordonat cu plîngeri către Prefectură, vezi ce a zis la întrunirile partidului, vezi cum urlă la angajaţi ca să fie ocupaţi cu răspunsurile la probleme, fi atent la manipularea inspectorilor de la Bucureşti şi vezi ce elegant îşi denigrează subordonaţii care nu ştiu nimic şi nu fac nimic şi din cauza asta e dezastrul. Nu te da la o parte de a participa la discuţiile cînd la directorul mare îl face zob pe directorul arjunct şi cind la directorul adjunct îi solicită să semneze plîngerea îndreptată împotriva directorului mare. O vorba bine spusă de tine creşte încrederea şefului în tine, dar nu sări calul cu judecăţi de valoare ca toată munca se va duce pe apa sîmbetei daca se prinde ca poţi şi gîndi. Vezi să nu uiţi să te pui bine cu colegii de birou, doar o să le fii şef şi trebuie să le ştii slăbiciunile şi micile lor şoşoteli. Şefului tău i-a ieşit mişcarea şi cei doi directori au zburat. Acum roagă-te să ajungă cit mai sus ca să prinzi un os mai mare. Dacă nu i-au ieşit toate combinaţiile e nasol. Dar se mulţumeşte pentru moment cu poziţia de director adjunct şi e bine şi aşa. Te-ai scos cînd te cheamă să îţi spună că eşti omul lui de bază, că are încredere în capacitatea ta de muncă, că îi place cum gîndeşti şi te înţelege cel mai bine şi că vrea să facă echipă cu tine să scoată instituţia din mocirlă. Să nu îndrăzneşti să nu îl crezi, doar ai lucrat atîta timp cu el şi ştii că a reuşit, cu greu, dar a reuşit să facă să ajungă acolo unde şi-a dorit pentru a scăpa de elementele negative şi destabilizatoare din instituţie, pentru a-i fi cald şi bine şi ţie pe lingă el la fel. După ce te-a înscăunat şef atunci poţi să arăţi tuturor că tu eşti şeful şi ai pixul în mînă. Îţi recomand să începi cu foştii colegi pentru ai pune cu botul pe labe. După aia în şedinţele de conducere nu uita să aprobi tot ce spune directorul adjunct, fostul şef adică - să nu uiţi - iar daca e vorba de primă şi salar de merit să încerci să aduni vreo două cuvinte într-o frază de prezentare a măreţului efort depus de acesta pentru bunul mers al treburilor în instituţie. Va avea grijă să îţi dea şi ţie măcar un spor de conducere chiar dacă eşti pe perioadă determinată. Nu uita în final să te prezinţi către agenţii economici un dur deoarece va trebui la un moment dat să ştie cine e şeful şi către cine să se îndrepte recunoştinţa lor. Nu uita ca tot ceea ce faci în fiecare clipa trebuie să faci cu acordul fostului şef, că de aia te-a pus acolo. Fi atent cînd îţi dictează ce să scrii, că acum nu mai contează ce spune legea, doar ai văzut cum a ajuns şef şi te gîndeşti că dacă ajunge director plin ce perspective ai.

Cam asta este povestea modului cum poţi ajunge şef de serviciu într-o instituţie publică. Nu vă gîndiţi nici o clipă că există alte posibilităţi chiar dacă trăim în România, ţara tuturor posibilităţilor. Dacă nu sunteţi lămuresc puteţi să mă întrebaţi. Voi fi bucuros să vă clarific chestiuni de detaliu pentru succesul dumneavoastră.

Crezi că eşti liber dacă ai o afacere?

Ma intreb de ceva vreme şi nu pot gasi un raspuns acceptabil sau cel puţin pe care să îl închit momentan. Deschid TV+ul şi ma minunez de fiecare apariţie scânteietoare pe ecranul de sticlă. Curat tehnologie coane Fănică! După care îl închid ca m-am saturat de aceaşi ştire repetată la nesfîrşit ca o placă stricată vreme de atîţia ani. Deschid netul şi încept să caut prin ziare. Deosebită treabă, cum spune o prietenă. După doua trei situri mă liniştesc repede de setea de informaţie. Nu-mi place închid teveul, nu citesc presa, schimb pagina net pe una cu travian şi mă cufund liniştit în lupta mea cu duşmanii din intreaga lume pentru a cîştiga marea satisfacţie de a fi primul .... sau ma rog ma mulţumesc şi cu un loc în primii zece de pe topul jocului. E minunat.

Propriile mele iluzii ridicate la rang de politica in statul creat de cele patru sate ale mele de pe serverul real din state. Am controlul şi dispun de propriul meu univers electronic care raspunde cuminte dorinţelor exotice ale proprietarului. În principiu cred că şi asta e un fel de libertate. E libertatea propriilor mele iluzii. Şi dimineaţa, cînd ma aşez confortabil în fotoliul de stat aştepţând cu nerăbdare să vină primii nenorociţi cu afaceri, chiar îmi simt libertatea ajunsă pe culmile birocraţiei. Cum nu e bine cu birocraţia? E minunat să vezi cum vine omu la tine cu nişte acte în mână şi cu umilinţă în glas şi cu vocea tremurânda. Are o mică afacere şi ma roagă ...... auzi mă roagă..... să îi autorizez afacerea. Cum pot să mă cobor eu de la nivelul meu de şmecher birocratic şi să-mi folosesc neuronul pentru a-l "ajuta"? ....mmmmmmm ...... da atunci cum mai bag şi eu ceva la ghiozdanul meu maricel de functionar public? Mai bine schimb tactica şi devin mierlos, iar cu citeva cuvinte magice genul "las ca rezolv eu, fi fără grijă... că doar eu te eutorizez, cine altu" îl câştig şi sigur rezolv o treabă. Greu e la muncă, multe rapoarte, multe hîrtii oficiale de rezolvat, multe astfel de trebi importante.Dacă plec pe teren mă simt chiar un semizeu. Îţi dai seama când intru în firma omului şi mă vede? "Auzi domnu, sunt i..... şi am venti că avem o reclam...... "Cum să nu vă recunosc, vă rog intraţi, cu ce să vă servesc!" Mamă cât de liber şi puternic sunt că pot decide asupra vieţii şi a morţii precum zeii olimpieni. Minunat.

Şi când m-am trezit era dimineaţă. Cel mai naşpa e că ăsta e coşmarul diurn al multor nenorociţi de sitem, care seara când nu le convine schimba canalul sau întorc capul de la afişele electorale manifestîndu-şi apoi zgomotos nemultumirea şi umilinţa zgîlţîind gratiile de la baie.

Libertatea povestită de gardian e minunată.Am citit undeva că la întrebarea "care este mai liber gardianul sau puşcariaşul" răspunsul este invariabil "nici unul".

Cum ar fi sistemul în care poţi să faci o afacere pe care o doreşti fără nici o autorizare. Aşa pur si simplu. Cu o singură condiţie "sa respecţi din proprie consţiinţă" nişte norme clare, simple, practice şi pe întelesul tău a căror finalitate o vezi materializată în mulţumirea clientului? Cum ai reacţiona dacă ai avea un control care să te anunţe din timp, care să aiba reguli cunoscute de tine de a te controla, care se comporta elegant dar ferm, care îţi explică probleme găsite şi a carui sfaturi ţi se par logice? Ce idealisme ieftine care sunt la fel cu poveştile acestea ale mele.

Sau poate ca nu şi intr-o zi ai să iei atitudine. La început timd raspunzînd provocărilor mele de pe acest blog îar mai încolo..... şi sper să mai apuc, să iei taurul de corne şi să îţi aperi drepturile. Să îţi spun un secret. Dacă ai sti ce minunate legi reglementeaza statutul şi obligaţiile funcţionarului public şi ce multe drepturi ai!

Ştii pe ce se bazează toată şandramaua? Pe viteza de mână şi nebăgarea ta se de seamă.

De ce mi-am facut blog !

În mod normal prietenii ar spune "a plecat la arat si ăsta...saracu!". Cei care mă cunosc oarecum ar comenta sarcastic "dacă nu are ce face!". Colegii de servicu au spus "e Vieru doar.....!" şi fiecare a comentat pentru el, funcţie de "gaşca" în care se află.

A..... era sa uit. Lucrez la DSVSA Iaşi. Pentru cine nu este în temă, această instituţie este a Statului Român. Ultima afirmaţie este pentru cei care sunt colegi cu mine şi uită pentru cine lucrează. Pentru voi, ceilalţi, este vorba de instituţia care ar trebui sa vă apere de nişte boli apărute odată cu fuga din Rai. Eşti mirat ca spun "ar trebui"? Nici eu nu sunt sigur. Dar de un lucru sunt sigur. Noroc că suntem un popor rezistent si mulţumim lui Ceauşescu care ne-a călit sau Domnului ca are mila de noi.

Şi când te gîndeşti ca statul mă plăteşte să veghez la sănătatea supuşilor săi.

Ioti, din cauza asta am facut blog - şi aşa ţi-am răspuns ţie, celui care te ştii tu, şi citeşti cu pizmă aceste rânduri. Tot ţie îţi dau un sfat - înainte de a fi şef gândeştete dacă ai ajuns acolo pentru că noi cei mulţi îţi recunoaştem valoare şi ascultăm sfaturile tale izvorâte din experienţa vârstei in medicină sau te înghiţim pentru că ai fost numit după criteriul "prost dar ascultător". Pentru cei ca tine am făcut acest blog. Chiar ar trebui sa pun şi un motto ...... dar nu pot să îţi găsesc o definiţie pe care să o poţi înţelege.

Ar trebui să îmi cer scuze pentru faptul că, m-am lăsat dus de val şi am uitat de cei care citesc miraţi aceste rânduri şi vor să desluşească limbajul meu ermetic. Te rog să ma ierţi......! Sincer, că pîna acum te-am ignorat. Trebuie să îmi cer scuze şi pentru faptul că, indiferent de ce aş încerca, tot îţi cheltui banii munciţi de tine şi plătiţi ca bir la Stat, pentru ca eu să ma duc zilnic la serviciul meu la "stat". Am facut acest blog pentru a urla în liniştea internetului, doar, doar mă va asculta cineva. Vreau să îmi spăl păcatele faţă de voi şi să vă dau raportul a ceea ce fac eu pentru banii pe care îi daţi statului. M-am saturat să mă simt ca un hoţ. În fiecare zi parcă îmi bag mâna în buzunarul tău, iar tu de bună credinţă ai încredere că cineva veghează ca familia ta sa mănânce şi să trăiască sănătos. Îmi cer iertare !

Şi pentru aţi înmâna şi cheia cuvintelor ermetice am să te las să citeşti poveştile blogului. Este aproape singurul mijloc de a-mi arăta recunoştinţa pentru cei care au muncit şi au plătit profesorii să ma înveţe să scriu, care au platit facultatea pentru a cunoşte şi care îmi asigură salarul zilnic. Pentru aceşti bani macar să vă povestesc din miicimea universului dsv-ist, în care zilnic, dospesc şi-mi fermentez cunoştinţele. Aşa măcar mă simt util. Să nu întrebaţi de ce nu plec? - şi chiar aşa mă întreb şi eu ....... dar îmi raspund repede de fiecare dată "şi chiar eu nu pot opri jaful ăsta". Vom vedea.....

În gară

Stau şi aştept de vreo 20 de ani pe peronul ăsta construit de Carol să urc în trenul care are înscris pe plăcuţa ruginită o destinaţie. Încerc să îmi aduc aminte unde trebuie să ajung. Ultima amintire legată de călătorie era cum am cerut doamnei draguţe de la ghişeu un bilet. Ea, rânjind la mine m-a intrebat dacă nu am marunt că nu are de unde să îmi dea rest. Cu gândul să nu pierd trenul şi dorind să scap de blestemul cozii am înghiţit în sec şi am zburat catre peron. Acum aştept.... sau ..... stau......? Nici nu am realizat când au trecut anii aştia. Am fost atent la fiecare faţă si la fiecare mână fluturând la geamul mare al trenurilor care treceau prin faţa noastră. Întorcindu-ma catre vecinul de peron am comentat toate aceste apariţii şi de fiecare data dupa ce trecea trenul aveam gura plină de praf.

Azi m-am uitat la ceas. Parca lîngă cifra trei care e cam spalacita avea si calendar. Nu înţeleg de ce nu se mai vede? Am întrebat vecinul şi am primit un răspuns mai mult decit ciudat. Îmi cerea să nu mai urlu la el ca ma aude, încă. Văd un impegat şi mă gîndesc să stric o întrebare despre tren. Acesta s-a uitat lung la mine şi dupa citeva minute bune de mestecat citeva cuvinte printre dinţi pleaca mai departe bombanind ceva despre salar.

Ce bine ca m-a sunat un coleg ca altfel mai bateam cimpii vreo citeva fraze in documentul ce trebuie sa-l pregătesc pentru mâine. Ma uit la ceasul de pe telefon si constat cu mihnire cit de tirziu este. Intru pe Gmail si vad ceva legat de blog. Oare ce ar fi sa fac un blog dar despre ce?

Imi aduc aminte de document şi de ce trebuia sa scriu în el. M-a cuprins o mihnire nespusă care venea de undeva din anii minunaţi de libertate petrecuti. M-am ridicat în picioare şi scuturîndu-ma de praful de pe peron am înteles ce era cu mine în gară. Aşteptam să ma ducă cineva către libertate şi nu am înteles în toţi aceşti ani ca banii necesari unei astfel de investiţii i-au dus pe ei catre libertate.

Eu şi libertatea

Aş dori să scriu ceva memorabil despre libertate. O definitie, o axioma, o explicaţie filosofală.....

Nimic...... Probabil mintea, experienţa sau poate dorinţele mă îngrădesc în tipare. Atunci pot vorbi de libertate liber sau ori ce comentariu mai mult sau mai putin inteligent o transforma definitiv în zgârâieturi pe pereţii celulei mele?

Să merg în pielea goala pe strada şi sa strig "LIBERTATEEEE". Îmi voi găsi libertatea albă şi catifelată a pereţilor capitonaţi. Nenea Jean, de pe banca lui vopsita în vremea libertăţii cugetului mioritic, privind cum sunt îmbarcat cu grijă să nu ma lovesc la cap, nostalgic spune ca pentru el "şi eu la vârsta lui ..... munceam pe şantier, ....... saracu, vremurile probabil". Nea Jean aprinde apoi chistocul, pastrat cu grija in restul de buzunar rămas agaţat de haină şi aşteaptă rabdător să îl elibereze sfîrşitul care îl bintuie. Te simţi stingher şi zâmbeşti? Nea Jean a facut razboiul şi e printre ultimii care se uita la un nebun gol puşca ce urlă că vrea libertate şi îi respectă dorinţa ferindu-se de libertatea lui ca atunci în patruzecişi la Cotu Siretului când bombele îl cautau cu înverşunare împrăştiind libertatea sovietică. Ei, ceilalţi, metamorfoza culturii comuniste cu celularul lansat acu doua zile intr-o celebra revista de modă, inhibaţi de propriile maşini care nu mai au culoarea la moda, cu o dexteritate invidiata si de cei mai aprigi internauţi sună la amicul lor ce ştie a rezolva chestiuni legate de libertatea individuală cerându-i pe un ton de cumpărător nemulţumit să ridice nebunul ăla care le perturbă lor libertatea de a conduce liniştiţi.

"Libertatea este posibilitatea de a avea îndoieli, posibilitatea de a face o greşeală, posibilitatea de a căuta şi experimenta, posibilitatea de a spune Nu oricărei autorităţi - literare, artistice, filozofice, religioase, sociale şi chiar politice." - Ignazio Silone

Dacă eu nu înţeleg ce înseamnă libertatea oare pot să spun că sunt liber?

Da, sunt liber, trăiesc liber şi simt libertatea prin fiecare por şi refuz sa vreau să urlu gol în mijlocul lor pentru a fi îngrădit de frustrări ce nu sunt ale mele şi pentru ai înfunda şi mai mult în minuscula lor grotă emoţională devenintă propriul toriţionar. Să fiu un gardian ce vorbeşte despre libertate povestind întâmplări de pe gardul puşcariei?

Un foc în noapte, mă va încălzi, iar pentru el, aflat in intunericul departarii, poate fi lumina reântoarecerii la viaţă şi pot să stau singur, gol puşcă fără să mă doară gîndurile lor despre libertate.